Termeni si conditii


Termenii și condițiile Kidiko.ro sunt în conformitate cu prevederile OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii care transpune Directiva Directiva 2011/83 privind drepturile consumatorilor, Orientări ale Comisiei Europene (2021/C 525/01) privind interpretarea și aplicarea Directivei 2011/83/UE,  OUG 21/1992 privind protecția consumatorilor, OUG 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri (dreptul la garanții), O.G. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, Legea 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte. Aceste acte normative se aplică consumatorilor (persoane fizice), Persoanelor juridice li se aplică prevederile Legii 287/2009 privind Codul Civil.


1. DEFINITII SI TERMENI

Kidiko – este denumirea comerciala a ZEE AMAZING SRL, persoana juridica de nationalitate romana, avand sediul social in: Piata Alba Iulia, Nr. 5, Sector 3, Bucuresti, avand numar de ordine in Registrul Comertului J40/5757/2019, cod unic de inregistrare fiscala RO41040347. 

Vanzator – Kidiko. 

Cumparator – persoana fizica / persoana juridica sau orice entitate juridica care efectueaza o Comanda. 

Client – persoana fizica / persoana juridica care are sau obtine acces la CONTINUT, prin orice mijloc de comunicare pus la dispozitie de catre Kidiko (electronic, telefonic, etc) sau in baza unui acord de utilizare existent intre Kidiko si acesta.

Utilizator – orice persoana fizica/juridica inregistrata pe Site, care, prin finalizarea procesului de creare a Contului, si-a dat acordul cu privire la clauzele specifice site-ului din sectiunea Termeni si Conditii Generale. 

Profil – informatie ce defineste profilul configurat de catre Utilizatorul site-ului pentru un copil. 

Cont – sectiunea din Site formata dintr-o adresa de e-mail si o parola care permite Cumparatorului transmiterea Comenzii si care contine informatii despre Client/Cumparator si istoricul Cumparatorului in Site (Comenzi, facturi fiscale, garantii Bunuri, etc.). Clientul este responsabil si se va asigura ca toate informatiile introduse la crearea Contului sunt corecte, complete si actualizate.

Favorite – sectiune din Cont care permite Cumparatorului / Utilizatorului sa isi creeze Liste de produse preferate. 

Lista de preferinte – pagina web din Favorite in care Cumparatorul/Utilizatorul poate adauga Bunuri pe care le considera a fi preferate si pe care, ulterior, le poate adauga in cosul de cumparaturi („cosul meu”).

Site – domeniul www.kidiko.ro si subdomeniile acestuia. 

Comanda – un document electronic ce intervine ca forma de comunicare intre Vanzator si Cumparator prin care Cumparatorul transmite Vanzatorului, prin intermediul Site-ului, intentia sa de a achizitiona Bunuri si Servicii de pe Site. 

Bunuri si Servicii – orice produs sau serviciu listat pe Site, inclusiv documentele si serviciile mentionate in Comanda, care urmeaza a fi furnizate de catre Vanzator, Cumparatorului ca urmare a Contractului incheiat. 

Campanie – actiunea de a expune in scop comercial, un numar finit de Bunuri si/sau Servicii avand un stoc limitat si predefinit, pentru o perioada limitata de timp stabilita de catre Vanzator. 

Contract – reprezinta contractul la distanta incheiat intre Vanzator si Cumparator, fara prezenta fizica simultana a Vanzatorului si a Cumparatorului. 

Continut – reprezinta:

• toate informatiile de pe Site care pot fi vizitate, vizualizate sau altfel accesate prin utilizarea unui echipament electronic;

• continutul oricarui e-mail trimis Cumparatorilor de catre Vanzator prin mijloace electronice si/sau orice alt mijloc de comunicare disponibil;

• orice informatie comunicata prin orice mijloc de catre un angajat/colaborator al Vanzatorului, Cumparatorului, conform informatiilor de contactare, specificate sau nu de catre acesta;

• informatii legate de Bunurile si/sau Serviciile si/sau tarifele practicate de Vanzator intr-o anumita perioada;

• informatii legate de Bunurile si/sau Serviciile si/sau tarifele practicate de catre un tert cu care Vanzatorul are incheiate contracte de parteneriat, intr-o anumita perioada;

• date referitoare la Vanzator, sau alte date privilegiate ale acestuia. 

Review – o evaluare scrisa de catre detinatorul sau beneficiarul unui produs sau serviciu, evaluare redactata pe baza experientei personale si capacitatii acestuia de a realiza comentarii calitative și de a spune daca produsul sau serviciul respecta sau nu specificatiile mentionate de catre producator. 

Rating – modalitate de exprimare a gradului de satisfactie a unui Utilizator/Client/Cumparator fata de un produs. Rating-ul se exprima sub forma de stele, fiecare produs putand primi un punctaj de la o stea, la cinci stele. Acest grad de satisfactie va fi asociat intotdeauna review-ului scris de Utilizator/Client/Cumparator asupra unui produs sau serviciu. 

Document – prezentele Termene si Conditii. 

Comunicari Comerciale – orice tip de mesaj trimis (cum ar fi: e-mail/SMS/telefonic/mobile push/webpush/etc.)  continand informatii generale si tematice, informatii cu privire la produse similare sau complementare cu cele pe care le-ati achizitionat, informatii cu privire la oferte sau promotii, informatii referitoare la Bunuri si Servicii adaugate in sectiunea “Cont/Cosul meu” sau sectiunea  “Cont/Favorite” precum si alte comunicari comerciale cum ar fi cercetari de piata si sondaje de opinie.

Tranzactie – incasarea sau rambursarea unei sume rezultata din vanzarea unui Bun si/sau Serviciu de catre Kidiko, Cumparatorului, prin utilizarea serviciilor procesatorului de carduri agreat de catre Vanzator, indiferent de modalitatea de livrare. 

 Taxa de timbru verde – valoarea exprimata in lei, platita de catre Vanzator catre societatea autorizata cu preluarea operatiunilor de colectare, transport si valorificare/reciclare a deseurilor echipamentelor electrice si electronice, astfel cum este prevazut de legislatia in vigoare. 

Specificatii – toate specificatiile si/sau descrierile Bunurilor si Serviciilor asa cum sunt precizate in descrierea acestora.

 

2. DOCUMENTE CONTRACTUALE

2.1. Prin inregistrarea unei Comenzi pe Site, Cumparatorul este de acord cu forma de comunicare (telefonic sau e-mail) prin care Vanzatorul isi deruleaza operatiunile comerciale.

2.2. Notificarea primita de catre Cumparator, dupa efectuarea Comenzii are rol de informare si nu reprezinta acceptarea Comenzii. Aceasta notificare se face electronic (e-mail) sau telefonic. Datorita numarului mare de produse disponibile pe kidiko.ro, este posibil ca actualizarea stocului sa nu se poata face in timp real, de aceea pot exista cazuri in care un produs ce figureaza in stoc pe kidiko.ro sa nu fie disponibil fizic. In acest caz comanda va fi anulata, iar Cumparatorul va fi notificat.

2.3. Pentru motive justificate, Vanzatorul isi rezerva dreptul de a modifica cantitatea Bunurilor si/sau Serviciilor din Comanda. Daca modifica cantitatea de Bunuri si/sau Servicii din Comanda va anunta Cumparatorul, la adresa de e-mail sau la numarul de telefon puse la dispozitia Vanzatorului la efectuarea Comenzii si va returna suma achitata.

2.4. Contractul se considera incheiat intre Vanzator si Cumparator in momentul primirii de catre Cumparator de la Vanzator, prin intermediul postei electronice si/sau SMS a notificarii de expediere a Comenzii.

2.5. Documentul si informatiile puse la dispozitie de catre Vanzator pe Site vor sta la baza Contractului, in completarea acestuia, fiind certificatul de garantie emis de catre Vanzator sau un furnizor al acestuia pentru Bunurile achizitionate.

 

3. POLITICA DE VANZARE ONLINE

3.1. Accesul in vederea efectuarii unei Comenzii ii este permis oricarui Client/Cumparator. Pentru motive justificate, Kidiko isi rezerva dreptul de a restrictiona accesul Clientului/Cumparatorului in vederea efectuarii unei Comenzi si/sau la unele din modalitatile de plata acceptate, in cazul in care considera ca in baza conduitei sau a activitatii Clientului/Cumparatorului pe Site, actiunile acestuia ar putea prejudicia in vreun fel Kidiko. In oricare dintre aceste cazuri, Clientul/Cumparatorul se poate adresa Departamentului de Relatii cu Clientii al Kidiko, pentru a fi informat cu privire la motivele care au condus la aplicarea masurilor susmentionate.

3.2. Comunicarea cu Vanzatorul se poate realiza prin interactiunea directa cu acesta sau prin adresele mentionate la sectiunea "contact" din Site.

3.3 In cazul unui volum de trafic neobisnuit de mare provenit din partea unei retele de internet, Kidiko isi rezerva dreptul de a cere Clientilor/Cumparatorilor introducerea manuala a codurilor de validare de tip captcha, in vedere protejarii informatiei din cadrul Site-ului.

3.4. Kidiko poate publica pe Site informatii despre Bunuri si/sau Servicii si/sau promotii practicate de catre acesta, intr-o anumita perioada de timp si in limita stocului disponibil.

3.5. Toate tarifele aferente Bunurilor si/sau Serviciilor prezentate pe Site sunt exprimate in lei (RON) si includ T.V.A.

3.6. In conditiile prevazute de lege, pretul Bunurilor afisat pe Site include Taxa de timbru verde. In cazul in care Clientul/Cumparatorul solicita detalii cu privire la suma exacta adaugata la pretul Bunului, acesta va contacta Departamentul de Relatii cu Clientii Kidiko.

3.7. In cazul platilor online Vanzatorul nu este/nu poate fi facut responsabil pentru niciun alt cost suplimentar suportat de Cumparator, incluzand dar nelimitandu-se la comisioane de conversie valutara aplicate de catre banca emitenta a cardului acestuia, in cazul in care moneda de emitere a acestuia difera de RON. Responsabilitatea pentru aceasta actiune o poarta numai Cumparatorul.

3.8 Toate informatiile folosite pentru descrierea Bunurilor si/sau a Serviciilor disponibile pe Site (imagini statice / dinamice / prezentari multimedia / etc.) nu reprezinta o obligatie contractuala din partea Vanzatorului, acestea fiind utilizate exclusiv cu titlu de prezentare.

3.9. In maxim 10 (zece) zile de la achizitionarea unui Bun sau Serviciu, Cumparatorului i se va solicita inscrierea unui Review legat de Bunul sau Serviciul achizitionat. Solicitarea va fi transmisa catre adresa de email inscrisa de Cumparator in Cont. In acest fel, Cumparatorul contribuie la informarea altor posibili Utilizatori/ Clienti/ Cumparatori de pe Site si se implica activ in dezvoltarea de noi Servicii si in detalierea cat mai completa a caracteristicilor Bunurilor.

 

4. CESIONAREA SI SUBCONTRACTAREA

Vanzatorul poate cesiona si/sau subcontracta o terta parte pentru Servicii ce tin de onorarea Comenzii, fara informarea sau acordul Cumparatorului. Vanzatorul va fi intotdeauna responsabil fata de Cumparator pentru toate obligatiile contractuale.

   

5. COMANDA

5.1. Clientul/Cumparatorul poate efectua Comenzi pe Site, prin adaugarea Bunurilor si/sau Serviciilor dorite in cosul de cumparaturi, urmand a finaliza Comanda efectuand plata prin una dintre modalitatile indicate expres. Odata adaugat in cosul de cumparaturi, un Bun si/sau un Serviciu este disponibil pentru achizitie in masura in care exista stoc disponibil pentru aceasta. Adaugarea unui Bun/Serviciu in cosul de cumparaturi, in lipsa finalizarii Comenzii, nu atrage dupa sine inregistrarea unei comenzi, implicit nici rezervarea automata a Bunului/Serviciului.

5.2. Prin finalizarea Comenzii, Cumparatorul consimte ca toate datele furnizate de acesta, necesare procesului de cumparare, sunt corecte, complete si adevarate la data plasarii Comenzii. 5.3. Prin finalizarea Comenzii, Cumparatorul consimte ca Vanzatorul poate sa il contacteze, prin orice mijloc disponibil / agreat de Vanzator, in orice situatie in care este necesara contactarea Cumparatorului.

5.3. Vanzatorul poate anula Comanda efectuata de catre Cumparator, fara nicio obligatie ulterioara a vreunei parti fata de cealalta sau fara ca vreo parte sa poata sa pretinda celeilalte daune-interese in urmatoarele cazuri:

5.3.1. neacceptarea de catre banca emitenta a cardului Cumparatorului, a tranzactiei, in cazul platii online;

5.3.2. invalidarea tranzactiei de catre procesatorul de carduri agreat de Kidiko, in cazul platii online;

5.3.3. datele furnizate de catre Client/Cumparator, pe Site sunt incomplete si/sau incorecte;

5.3.4. unul sau mai multe produse nu se afla in stocurile din depozit

5.4. Cumparatorul are dreptul sa se retraga din Contract, respectiv sa returneze un Bun sau sa renunțe la un Serviciu, în termen de 14 zile calendaristice, fara invocarea niciunui motiv si fara a suporta alte costuri decât cele de livrare. Astfel, potrivit OUG nr 34/2014, perioada de returnare a unui Bun sau renunțare la un Serviciu expiră în termen de 14 zile de la:

– ziua în care Cumparatorul intră în posesia fizică a ultimului Bun

– în cazul în care Cumparatorul comandă printr-o singură comandă produse multiple care vor fi livrate separat, ziua în care Cumparatorul intră în posesia fizică a ultimului Bun sau a ultimei piese – în cazul livrării unui produs care constă din mai multe loturi sau piese,

5.5. In cazul in care Cumparatorul decide sa se retraga din Contract, acesta va putea trimite un mail la adresa contact@Kidiko.ro.

5.6. In cazul in care Clientul/Cumparatorul solicita retragerea din Contract in cadrul termenului legal de retragere din contract, trebuie sa returneze si eventualele cadouri care au insotit produsul respectiv. In cazul in care Comanda este achitata, Vanzatorul va rambursa suma in maxim 14 (paisprezece) zile de la data informarii Vanzatorului de catre Cumparator asupra deciziei sale de retragere din Contract. Suma va fi returnata prin transfer bancar in contul indicat in cererea de retur.

5.7. Vanzatorul va putea amana rambursarea sumei pana la primirea Bunurilor vandute sau pana la primirea unei dovezi conform careia acestea au fost expediate, in cazul in care nu s-a oferit sa recupereze el insusi Bunurile (se va lua data cea mai recenta).

5.8. Daca Bunul este returnat intr-o stare in care nu mai poate fi vandut ca si nou (ambalaj deschis, accesorii lipsa, Bunul este deteriorat), ne rezervam dreptul de a solicita o taxa pentru readucerea Bunului in stadiul initial, dupa caz, sau pentru a acoperi diferenta de pret rezultata din vanzarea produsului ca resigilat sau, la solicitarea Cumparatorului, vom reexpedia Bunul, cheltuielile de livrare fiind suportate de catre Cumparator.

Diminuarea valorii Bunurilor returnate

Deoarece, în cazul vânzărilor la distanță Cumparatorul nu are posibilitatea de a verifica Bunurile înainte de încheierea contractului, acesta are dreptul de a se retrage din contract. Din același motiv, Cumparatorului i se permite să testeze și să verifice Bunurile pe care le-a cumpărat în măsura în care este necesar pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare a Bunurilor.

Pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare a Bunurilor, Cumparatorul trebuie să le manipuleze și să le inspecteze în același mod în care i s-ar permite să o facă într-un magazin fizic real. De exemplu: Cumparatorul trebuie doar să probeze un articol de îmbrăcăminte, nu să îl poarte la diverse ocazii.

Cumparatorul este responsabil doar pentru diminuarea valorii Bunurilor care rezultă din manipulări altele decât cele necesare pentru determinarea naturii, calităților și funcționării Bunurilor.

In cazul in care Cumparatorul își exercită dreptul de retragere după ce a utilizat Bunurile într-o măsură care depășește limita necesară stabilirii naturii, caracteristicilor și modului de funcționare a acestora, Cumparatorul  este responsabil pentru eventuala diminuare a valorii Bunurilor.

Accesoriile (manuale de utilizare, CD-uri, cabluri etc.) aflate în cutia Bunului precum și ambalajul original al acestuia fac parte integrantă din Bun. Ca urmare, Cumparatorul are obligatia atunci cand isi exercita dreptul de retragere din contract sa il returneze in ambalajul original nedeteriorat, protejat prin înfoliere cu folie pentru ambalat din plastic stretch sau ambalat în cutie din carton (fără etichete lipite pe acesta, fără tăieturi, rupturi etc.) și împreună cu toate accesoriile acestuia.

Bunurile returnate ce prezinta urme de uzură (pete, zgârieturi, îndoituri, fisuri, lovituri etc.) se accepta retur numai dupa aducerea lor la conformitate, implicand  costurile de igienizare, cosmetizare, reparare, înlocuire a eventualelor piese deteriorate și aducere la o formă comercială în vederea vânzării ca produs Recondiționat / Resigilat. Valorea finală se stabilește în funcție de valoarea pieselor ce trebuie înlocuite și a manoperei de recondiționare sau ca diferența dintre valoarea inițială a produsului nou și valoarea de revânzare a produsului folosit.

Orice diminuare a valorii Bunurilor rezultata din manipularea acestora altele decât cele necesare pentru determinarea naturii, calităților și funcționării Bunurilor este in responsabilitatea Cumparatorului. Pentru claritate, din pretul total al Bunului returnat, Vanzatorul va retine o suma de bani ce reprezinta diminuarea valorii Bunului in proportie de 5%-100% din valoarea initiala a Bunului, dupa caz. Contravaloarea taxei de diminuare va fi comunicata catre Cumparatorului la receptionarea Bunurilor returnate.  

5.9. In cazul in care un Bun si/sau Serviciu comandat de catre Cumparator, nu poate fi livrat de catre Vanzator, acesta din urma va informa Clientul/Cumparatorul asupra acestui fapt si va returna in contul Cumparatorului contravaloarea Bunului si/sau Serviciului, in termen de maxim 7 (sapte) zile de la data la care Vanzatorul a luat la cunostinta acest fapt sau de la data la care Cumparatorul si-a exprimat in mod expres intentia de reziliere a Contractului.

 5.10. Dacă aveți probleme legate de o comandă, care nu par a putea fi rezolvate prin e-mail sau cu persoana cu care discutați, puteți lua legătura pentru o conciliere internă gratuită cu Alex, alex@zeeamazing.com.

 

6. BUNURI/SERVICII PENTRU CARE NU SE ASIGURA DREPTUL DE RETRAGERE

6.1. Sunt exceptate de la dreptul de retragere din Contract următoarele:

6.1.1. contractele de prestări de servicii, după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al Cumparatorului şi după ce acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la retragere după executarea completă a Contractului de către Vanzator;

6.1.2. furnizarea de Bunuri confecţionate după specificaţiile prezentate de Cumparator sau personalizate în mod clar;

6.1.3. furnizarea de Bunuri care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;

6.1.4. furnizarea de Bunuri sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecţie a sănătăţii sau din motive de igienă şi care au fost desigilate de Cumparator;

6.1.5. furnizarea de Bunuri care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente;

 

7. DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALA SI INDUSTRIALA

7.1. Continutul, asa cum este definit in preambul, incluzand dar nelimitandu-se la logo-uri, reprezentari stilizate, simboluri comerciale, imagini statice, imagini dinamice, text si/sau continut multimedia prezentate pe Site, sunt proprietatea exclusiva a Kidiko, acesteia fiindu-i rezervate toate drepturile obtinute in acest sens in mod direct sau indirect (prin licente de utilizare si/sau publicare). Raportarea eventualelor incalcari ale dreptului de autor se va transmite la adresa de e-mail contact@Kidiko.ro.

7.2. Clientului nu ii este permisa copierea, distribuirea, publicarea, transferul catre terte parti, modificarea si/sau altfel alterarea, utilizarea, legarea la, expunerea, includerea oricarui continut in orice alt context decat cel original intentionat de Kidiko, includerea oricarui continut in afara site-ului Kidiko, indepartarea insemnelor care semnifica dreptul de autor al Kidiko asupra continutului precum si participarea la transferul, vanzarea, distributia unor materiale realizate prin reproducerea, modificarea sau afisarea continutului, decat cu acordul expres al Kidiko.

7.3. Orice continut la care Clientul are si/sau obtine acces prin orice mijloc, se afla sub incidenta Documentului, in cazul in care continutul nu este insotit de un acord de utilizare specific si valid incheiat intre Kidiko si acesta, si fara nici o garantie implicit sau expres formulata din partea Kidiko cu referire acel continut.

7.4. Clientul poate copia, transfera si/sau utiliza continut numai in scopuri personale sau non-comerciale, numai in cazul in care acestea nu intra in conflict cu prevederi ale prezentului Document.

7.5. In cazul in care Kidiko confera Clientului dreptul de a utiliza sub forma descrisa intr-un acord de utilizare distinct, un anumit continut, la care Clientul are sau obtine acces in urma acestui acord, acest drept se extinde numai asupra acelui sau acelor continuturi definite in acord, numai pe perioada existentei acestuia sau acestor continuturi pe site sau a perioadei definite in acord, conform conditiilor definite, in cazul in care acestea exista si nu reprezinta un angajament contractual din partea Kidiko pentru respectivul Client sau oricare alt tert care are/obtine acces la acest continut transferat, prin orice mijloc si care ar putea fi sau este prejudiciat in orice mod de pe urma acestui continut, in timpul sau dupa expirarea acordului de utilizare.

7.6. Niciun continut transmis catre Client, prin orice mijloc de comunicare (electronic, telefonic, etc) sau dobandit de acesta prin accesare, vizitare si/sau vizualizare nu constituie o obligatie contractuala din partea Kidiko si/sau al angajatului sau colaboratorului Kidiko care a mijlocit transferul de continut, in cazul in care aceasta exista, fata de respectivul continut.

7.7. Este interzisa orice utilizare a Continutului in alte scopuri decat cele permise expres prin document sau de acordul de utilizare care il insoteste, in cazul in care acesta exista.

 

8. CONFIDENTIALITATE SI COMUNICARI COMERCIALE

8.1. Kidiko va pastra confidentialitatea informatiilor de orice natura pe care le furnizati. Dezvaluirea informatiilor furnizate se va putea face doar in conditiile mentionate in prezentul Document.

8.2. Nicio declaratie publica, promovare, comunicat de presa sau orice alt mod de dezvaluire catre terte parti nu va fi facuta de Cumparator/Client cu privire la Comanda/Contract fara consimtamantul prealabil scris al Vanzatorului.

8.3. Prin transmiterea de informatii sau materiale prin intermediul acestui site, oferiti Vanzatorului acces nerestrictionat la acestea, dreptul de a utiliza, reproduce, afisa, modifica, transmite si distribui aceste materiale sau informatii. Sunteti, de asemenea, de acord ca Vanzatorul sa poata utiliza liber, in interes propriu, aceste informatii, idei, concepte, know-how-uri sau tehnici pe care ni le-ati trimis prin intermediul Site-ului. Kidiko nu va constitui subiect de obligatii referitoare la confidentialitatea informatiilor trimise, daca legislatia in vigoare nu prevede alte specificari in acest sens.

8.4. Prin inscrierea in baza de date a Kidiko, Clientul/Cumparatorul isi ofera consimtamantul expres, in limitele legislatiei in vigoare, de a fi contactat de catre terti, parteneri ai Kidiko:

- furnizori de servicii de marketing (dacă ți-ai dat consimțământul expres în acest sens),

- alti furnizori de servicii in vederea indeplinirii obiectului Contractului incheiat intre Cumparator si Vanzator,

- agentii de stat, guvernamentale, atunci cand legislatia specifica prevede acest lucru;

- alte companii cu care Kidiko poate dezvolta programe comune de ofertare pe piata a Bunurilor si/sau a Serviciilor etc.

8.5. Cumparatorul/Utilizatorul/Clientul isi poate modifica in orice moment optiunea cu privire la acordul dat Vanzatorului pentru Comunicarile Comerciale continand informatii generale si tematice inclusiv informatii cu privire la oferte sau promotii, dupa cum urmeaza:

8.5.1. prin modificarea setarilor din Cont la sectiunea “Abonarile mele”;

8.5.2. prin accesarea link-ului de dezabonare afisat in Comunicarile Comerciale primite de la Vanzator; sau

8.5.3. prin contactarea Vanzatorului

 

9. FACTURARE – PLATA

9.1. Preturile Bunurilor si Serviciilor afisate in cadrul site-ului www.Kidiko.ro includ T.V.A. conform legislatiei in vigoare.

9.2. Pretul, modalitatea de plata si termenul de plata sunt specificate in fiecare Comanda. Vanzatorul va emite catre Cumparator o factura pentru Bunurile si Serviciile livrate, obligatia Cumparatorului fiind sa furnizeze toate informatiile necesare emiterii facturii conform cu legislatia in vigoare.

9.3. Vanzatorul va transmite Cumparatorului factura aferenta Comenzii ce contine Bunuri si/sau Servicii vandute de Kidiko, precum şi pentru orice alte plati aferente Comenzii, exclusiv in format electronic, prin adaugarea facturii in Contul Cumparatorului sau prin posta electronica, la adresa de e-mail mentionata de Cumparator in Contul sau.

9.4. Pentru o corecta comunicare a facturii aferente Comenzii, Cumparatorului ii revin obligatiile de a-si actualiza ori de cate ori este cazul datele din Contul sau si de a accesa informatiile si documentele aferente fiecarei Comenzi, existente in Cont.

9.5. Prin aceasta modalitate de comunicare Cumparatorul, accesand Contul sau, va detine o evidenta a facturilor emise de Kidiko, putandu-le salva si arhiva la randul sau in orice moment si in orice modalitate pe care o doreste.

9.6. Prin trimiterea Comenzii, Cumparatorul isi exprima acordul sa primeasca facturile in format electronic prin adaugarea acestora de catre Kidiko in Contul sau prin intermediul postei electronice, la adresa de e-mail mentionata in Contul sau.

9.7. In cazul in care aceste informatii sunt indisponibile mai mult de 48 (patruzecisiopt) de ore in Cont, te rugam sa ne sesizezi acest aspect pe adresa de mail: contact@Kidiko.ro.

9.8 Datele cardului de plata ale Clientului/ Utilizatorului/ Cumparatorului nu vor fi accesibile Kidiko si nici nu vor fi stocate de catre de Kidiko, ci doar de catre institutia de autorizare a Tranzactiei sau o alta entitate autorizata sa presteze servicii de stocare date de identificare a cardului, despre a carei identitate Clientul/ Utilizatorul/ Cumparatorul va fi informat, anterior introducerii datelor. Entitatea autorizata sa presteze servicii de stocare a datelor de card este Netopia SRL prin solutia integrata Mobilpay. Netopia este furnizorul Kidiko de solutie software de facilitare a comertului electronic adica servicii de plata, administrare plati si protectie antifrauda. Sunt acceptate toate tipurile de carduri emise de banci romanesti si straine sub siglele VISA si MasterCard cu conditia ca bancile emitente sa le fi activat pentru plata online.

9.9. In anumite cazuri, pentru mentinerea securitatii Tranzactiilor, la inregistrarea Comenzii, Cumparatorului i se va solicita sa autorizeze plata prin reintroducerea parolei aferente Contului sau utilizarea amprentei digitale in cazul terminalelor mobile care au aceasta facilitate.


10. LIVRAREA BUNURILOR

10.1. Vanzatorul se obliga sa livreze Bunurile in sistem de curierat.

10.2. Vanzatorul va asigura ambalarea corespunzatoare a Bunurilor si va asigura transmiterea documentelor insotitoare.

10.3. Vanzatorul va efectua livrarea Bunurilor si Serviciilor numai pe teritoriul Romaniei.

10.4. Clientul are responsabilitatea de a verifica la primirea coletului integritatea produsului si in maxim 48 ore de la primire are obligativitatea de a notifica in scris S.C. ZEE AMAZING S.R.L. printr-un email insotit de poze demonstrative eventualele defectiuni reclamate. Totodata daca la livrarea produsului sunt semnalate deteriorari majore ale ambalajului produsului clientul trebuie sa intocmeasca un proces verbal de constatare avarieri/pierderi sau deteriorare impreuna cu agentul firmei de curierat, si sa pastreze un exemplar. Pentru produsele livrate la adresa din comanda si ulterior transportate de catre client la o alta adresa nu ne asumam responsabilitatea referitor la integritatea transportarii respectivului produs!

 

11. GARANTII si Calitate

11.1. Toate produsele comercializate de Kidiko beneficiaza de conditii de garantie conforme legislatiei in vigoare si politicilor comerciale ale producatorilor. Bunurile sunt noi (exceptie Bunurile resigilate), in ambalajele originale si provin din surse autorizate de fiecare producator in parte. . Detalii specifice legate de aceste garantii sunt date de catre fisele produselor si niciun client nu poate solicita o garantie extinsa, mai mult decat cea mentionata. Garantia produselor oferita de catre Kidiko este cea oferita de catre producatorii produselor comercializate de catre Kidiko. Fiecare produs comercializat de Kidiko beneficiaza de o garantie de conformitate conform prevederilor Legii 449/2003. In conformitate cu art. 11 din Legea 449/2003 fiecare Client poate solicita in cazul lipsei conformitatii, repararea, inlocuirea produsului sau returnarea contravalorii acestuia.

11.2. In cazul in care Kidiko nu poate executa contractul din cauza ca produsul nu este disponibil, va informa Clientul despre aceasta indisponibilitate, la data la care Kidiko ia la cunostinta despre acest caz. In eventualitatea in care produsul a fost deja platit de catre Client, sumele varsate ca plata vor fi rambursate de catre Kidiko in termen de maximum 7 zile, cu exceptia cazului in care partile convin altfel. 11.3. In eventualitatea depasirii termenului de livrare indicat la art. 5.9, Kidiko va informa Clientul prin email si/sau telefon si va agrea cu acesta prelungirea termenului de livrare cu o perioada ce nu va depasi termenul de livrare prevazut initial. In cazul in care, in cadrul noii perioade agreate de comun acord, produsul va fi indisponibil pentru livrare, Clientul poate solicita rezilierea contractului la distanta si anularea comenzii. Clientul are la dispozitie un termen de 3 zile calendaristice de la data emiterii notificarii de informare pentru a-si exprima optiunea privind produsul comandat. Lipsa primirii de catre Kidiko a unui raspuns din partea Clientului sau imposibilitatea contactarii Clientului la datele de contact indicate in termenul precizat se va considera ca accept tacit al acestuia pentru prelungirea perioadei de livrare. In toate cazurile in care Clientul isi exprima optiunea in scris pentru rezilierea contractului si anulare a comenzii, daca produsul a fost deja platit de acesta, Kidiko va inapoia sumele platite conform art. 5.8.


12. TRANSFERUL PROPRIETATII BUNURILOR

Proprietatea asupra Bunurilor va fi transferata la livrare, dupa efectuarea platii din partea Cumparatorului in locatia indicata in Comanda (intelegand prin livrare – semnarea de primire a documentului de transport furnizat de curier sau semnarea de primire pe factura fiscala in cazul livrarilor efectuate de personalul Vanzatorului).


13. RASPUNDERE

13.1. Vanzatorul nu poate fi responsabil pentru daune de orice fel pe care Cumparatorul sau oricare terta parte o poate suferi ca rezultat al indeplinirii de catre Vanzator a oricarei din obligatiile sale conform Comenzii si pentru daune care rezulta din utilizarea Bunurilor si Serviciilor dupa livrare si in special pentru pierderea acestora.

13.2. Prin crearea si utilizarea Contului, Clientul / Utilizatorul/ Cumparatorul isi asuma raspunderea pentru mentinerea confidentialitatii datelor de Cont (user si parola) si pentru gestionarea accesarii Contului, si, in masura permisa de legislatia in vigoare, este responsabil de activitatea derulata prin intermediul Contului sau.

13.3. Prin crearea Contului si/sau utilizarea Continutului si/sau plasarea Comenzilor, Clientul / Utilizatorul/ Cumparatorul accepta in mod expres si fara echivoc Termenii si conditiile Site-ului in ultima versiune actualizata care este comunicata in cadrul Site-ului, existenta la data crearii Contului si/sau utilizarii continutului si/sau la data plasarii Comenzii.

13.4. Ulterior crearii Contului utilizarea Continutului echivaleaza cu acceptarea modificarilor intervenite asupra Termenilor si Conditiilor Site-ului si/sau a versiunilor actualizate ale Termenilor si Conditiilor Site-ului.

13.5. Termenii si Conditiile Site-ului pot fi modificati oricand de catre Kidiko, acestia fiind opozabili Clientilor / Utilizatorilor/ Cumparatorilor de la data afisarii in Site. Acceptarea Termenilor si Conditiilor Site-ului se confirma prin bifarea checkboxului corespunzator din Site si/sau prin trimiterea Comenzii si/sau prin efectuarea unei plati online.


14. SCRIEREA DE REVIEW-URI, COMENTARII, INTREBARI SI RASPUNSURI

14.1. Scrierea de Review-uri, Comentarii, Intrebari si Raspunsuri se poate face, de catre Utilizatori/Clienti/Cumparatori, in sectiunile “Intrebarile si raspunsurile clientilor” si “Review-uri”. Informatiile inscrise pot fi atat pozitive, cat si negative, si se vor referi la caracteristicile si modul de folosire al unui produs sau serviciu.

14.2. In momentul inregistrarii unui anumit Review/Comentariu/Intrebare/Raspuns pe Site, Utilizatorii/Clientii/Cumparatorii acorda Vanzatorului o licenta neexclusiva, perpetuua, irevocabila, nelimitata teritorial si dau dreptul Vanzatorului de a utiliza, reproduce, modifica, adapta, publica, traduce, distribui si de a afisa acest continut.

14.3. Fiecare Utilizator/Client/Cumparator, in momentul scrierii de Review/Comentariu/Intrebare/Raspuns in sectiunile mentionate, se angajeaza sa respecte urmatoarele reguli:

– sa faca referiri doar la caracteristici si/sau modul de utilizare al unui anumit produs sau serviciu, evitand informatii legate de aspecte ce se pot schimba (pret sau oferte promotionale) sau informatii care tin de modul desfasurarii Comenzii;

– sa utilizeze un limbaj corespunzator, neofensator, fara termeni care pot jigni sau afecta oricare alt Utilizator/Client/Cumparator;

– sa se asigure de incadrarea corecta a continutului introdus pe Site astfel: orice Intrebare va fi inscrisa in sectiunea “Intrebarile si raspunsurile clientilor”, si orice Review va fi inscris in sectiunea “Review-uri”;

– sa se asigure ca informatiile introduse de ei sunt realiste, corecte, neinselatoare si in conformitate cu legile aplicabile, respectand astfel inclusiv drepturile altor parti, drepturile de autor, de marca comerciala, de licenta sau alte drepturi de proprietate, publicitate sau intimitate;

– sa foloseasca aceasta facilitate doar pentru a comunica sau a obtine detalii suplimentare referitoare la un anumit produs sau serviciu de pe Site fara a face referire catre alte firme ce promoveaza vanzarea si cumpararea de produse sau servicii;

– sa nu furnizeze sau sa solicite, in niciun mod si in nicio masura, date personale (detaliile de contact, informatii despre adresa de livrare sau de domiciliu, numere de telefon, adrese de email, nume si/sau prenume etc.) sau orice alta informatie care poate determina dezvaluirea acestor date personale;

 – sa nu inscrie informatii si/sau detalii despre URL-uri (legaturi) din alte site-uri comerciale ce desfasoara aceeasi activitate comerciala ca si Vanzatorul;

– sa nu incerce fraudarea serviciilor puse la dispozitie de catre Vanzator sau sa inscrie Review-uri/Comentarii/Intrebari/Raspunsuri care sa contina materiale de natura publicitara;

– sa nu utilizeze Review-ul/Comentariul/Intrebarea/Raspunsul ca mijloc de comunicare cu Vanzatorul; in acest sens se vor folosi datele de contact ale Vanzatorului inscrise pe Site.

14.4. Pe langa o evaluarea realista critica, in momentul inscrierii unui Review, Utilizatorul/Clientul/Cumparatorul va adauga si un Rating relevant pentru produsul sau serviciul aferent. Review-urile, impreuna cu Rating-urile corespunzatoare lor, vor influenta Rating-ul general al produsului sau serviciului, numar care apare intre paranteze langa titlul acestora. Astfel, un Review insotit de un Rating mare duce la o crestere a Rating-ului general, iar un Review insotit de un Rating mic duce la o scadere a Rating-ului general. Utilizatorii/Clientii/Cumparatorii ce inscriu Review-uri la care ataseaza fisiere foto sau video vor respecta urmatoarele reguli: – fisierele incarcate vor contine imagini si/sau videoclipuri care se refera la produsul sau serviciul pentru care se scrie Review-ul, asigurandu-se ca fisierele incarcate respecta drepturile de autor; – fisierele incarcate nu vor contine violenta, continut pentru adulti, limbaj licentios sau alt continut care ofenseaza o persoana/un grup pe baza rasei sau a originii etnice, a religiei, a handicapului, a sexului, a varstei, a statutului de veteran, a orientarii sexuale sau politice; – fisierele incarcate nu vor contine informatii legate de alte persoane; – fisierele incarcate nu vor contine URL-uri sau watermark-uri catre site-uri ce desfasoara aceeasi activitate comerciala ca Vanzatorul.


15. PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

15.1.Datele pe care ni le furnizezi sunt strict confidentiale si vor fi prelucrate cu respectarea principiilor legale statuate de Regulamentul 679/2016 si celelalte norme legale incidente, referitoare la protectia datelor cu caracter personal. Securitatea datelor pe care ni le furnizezi reprezinta o prioritate pentru Kidiko. De aceea, te asiguram ca luam masuri constante pentru a-ti pastra datele cu caracter personal in siguranta si ca imbunatatim constant modalitatile de detectare a accesului neautorizat sau a altor brese de securitate. 

15.2 Te rog sa parcurgi Politica de Confidențialitate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, care face parte din prezentul Document.

15.3 Pentru detalii privind folosirea cookie-urilor, vezi Politica de Cookies, care face parte din prezentul Document.

 

16. FORTA MAJORA

16.1. Nici una din parti nu va fi raspunzatoare pentru neexecutarea obligatiilor sale contractuale, daca o astfel de neexecutare la termen si/sau in mod corespunzator, total sau partial este datorata unui eveniment de forta majora. Forta majora este evenimentul imprevizibil, in afara controlului partilor si care nu poate fi evitat.

16.2. Daca in termen de 15 (cincisprezece) zile de la data producerii lui, respectivul eveniment nu inceteaza fiecare parte va avea dreptul sa notifice celeilalte parti incetarea de plin drept a Contractului fara ca vreuna dintre ele sa poata pretinde celeilalte alte daune-interese.

 

17. INFORMATII PRIVIND DEEE

17.1. Deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE) pot contine substante periculoase ce au un impact negativ asupra mediului si sanatatii umane in cazul in care nu sunt colectate separat. Avand in vedere prevederile OUG 195/2005 – referitoare la protectia mediului si O.U.G. 5/2015 privind deseurile de echipamente electrice si electronice, clientii vor avea in vedere urmatoarele:

17.1.1. cumparatorii au obligatia de a nu elimina deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE) ca deseuri municipale nesortate si de a colecta separat aceste DEEE;

17.1.2. colectarea acestor deseuri (DEEE) se va efectua prin serviciul public de colectare a DEE, direct de catre Kidiko si prin centre de colectare organizate de operatori economici autorizati pentru colectarea DEEE;

17.1.3. clientii pot preda DEEE in mod gratuit la punctele de colectare specificate la momentul achizitiei unui produs nou din aceeasi categorie; astfel, Kidiko aplica politica de colectare a DEEE in sistem de preluare a echipamentelor unul la unul, conform legislatiei in vigoare, daca echipamentul predat este echivalent si a indeplinit aceleasi functii ca si echipamentul nou furnizat;

17.2. Simbolul care indica faptul ca echipamentele electrice si electronice fac obiectul unei colectari separate reprezinta o pubela cu roti barata cu o cruce, ca in imaginea alaturata.  

17.3. Aceasta pictograma indica faptul ca DEEE nu trebuie amestecate cu deseuri menajere si ca acestea fac obiectul unei colectari separate.

 

18. LEGEA APLICABILA – JURISDICTIA

Prezentul Contract este supus legii romane. Eventualele litigii aparute intre Kidiko si Clienti / Cumparatori se vor rezolva pe cale amiabila sau, in cazul in care aceasta nu va fi posibila, litigiile vor fi solutionate de instantele judecatoresti romane competente din Municipiul Bucuresti.